Felgueiras, în cărți iar pentru un transfer la Steaua? Konyaspor i-a dat „verde” să își caute echipă

Felgueiras, în cărți iar pentru un transfer la Steaua? Konyaspor i-a dat
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mario Felgueiras, portar dorit intens în Ghencea în ultimele sezoane, ar putea să ajungă la actuala campioană a României până la închiderea ferestrei de transferuri din toamnă, după ce nu s-a adaptat la Konyaspor.  Potrivit stiridesport.ro, lusitanul a fost anunțat de turci că poate să-și caute altă echipă și negociază în acest moment cu roș-albaștrii.

Portughezul care a atras în trecut interesul lui Manchester United, Everton sau ȚSKA Moscova s-a despărțit în iarnă de CFR, care l-a pierdut gratis. Bine cotat în urmă cu 2-3 sezoane, goalkeeper-ul de 28 de ani a ales Turcia, echipa lui Torje și Marica reușind să îl convingă să semneze. Dar deși spera ca soarele să răsară pe strada lui, lusitanul nu a convins în Super Liga turcă, nefiind titular în niciun meci până acum în campionat. Iar lucrurile nu păreau să se îndrepte în direcția dorită, în condițiile în care Konyaspor are în lot un portar extrem de valoros, Vid Belec (24 ani), care în trecut a fost și în lotul lui Inter. Slovenul a prins un sezon excelent, iar Felgueiras putea să emită pretenții la titularizare doar în măsura în care acesta va fi vândut. În aceste condiții, varianta „Steaua” prinde din nou contur.


Felgueiras visa la transferuri în Vest, dar nu a convins în Turcia

Turcii i-au transmis lusitanului că nu mai intră în vederile lor și că e liber să își găsească altă echipă. În aceste condiții, goalkeeper-ul poate să răspundă pozitiv ofertei venite din Ghencea, oficialii campioanei dorindu-și neapărat un portar cu experiență până când Cojocaru va fi suficient de „copt”. Dacă acum 2-3 luni Duckadam dezvăluia că tratativele cu Felgueiras s-au împotmolit ca urmare a pretențiilor salariale prea mari ale acestuia, de această dată lucrurile ar putea sta diferit. Sigur, portughezul are varianta să aștepte un contract bun, dar cum fereastra de transferuri se va închide în curând, Steaua e o opțiune excelentă. Chiar dacă va fi nevoit să își mai reducă din pretențiile financiare, el are opțiunea să semneze, asemenea lui Arlauskis, pe un singur an, pentru ca apoi, dacă dă satisfacție să prindă un angajament într-un campionat puternic. Roș-albaștrii nu ar fi speriați de varianta că îl vor pierde pe lusitan exact ca pe „Arla”, pentru că este de așteptat ca din stagiunea viitoare Cojocaru să ajungă la un nivel optim din toate punctele de vedere. 


Steaua a oferit 1 milion de euro în vara lui 2014

Odată cu decăderea CFR-ului s-au diminuat și sumele care au fost oferite pe Felgueiras, dar acesta a continuat să prezinte interes. Ultimele oferte clare au venit în vara lui 2014, când ȚSKA Moscova și-a trimis scouterii să-l vadă pe portar și au oferit 1,5 milioane de euro pentru el. Și Steaua a vrut să-l transfere tot atunci și le-a oferit ardelenilor 1 milion de euro, dar cei de la CFR nici n-au vrut să discute sub 3,5 milioane de euro. „Nici nu se pune problema ca Felgueiras să fie cedat pentru doar un milion de euro”, a fost răspunsul lui Arpad Paszkany, în mai 2014.

Steaua îl dorește pe Felgueiras încă din 2011, când portarul impresionase în tricoul Brașovului. Cum transferul lui Tătărușanu „afară” nu s-a concretizat la acea vreme, CFR a avut câștig de cauză.

„Nu vrem să plece în această vară, dar o ofertă de peste 5 milioane ar schimba situația”
Iuliu Mureșan, în urmă cu un an. Acum, goalkeeper-ul ar putea ajunge gratis în Ghencea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×